Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
   Investeşte în oameni!
   Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
   Domeniul major de intervenţie 1.5: Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării
   Titlul proiectului: Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)
   Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/137390
   Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Cauta
News

<< <  Pagina 2 din 6  > >>


Pentru a răsplăti activitatea științifică depusă și preocuparea pentru îndeplinirea rezultatelor și obiectivelor asumate prin cererea de finantare a acestui proiect, în perioada imediat următoare va fi organizată o competiție pentru premierea activității științifice a grupului țintă în cadrul proiectului „Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc” (Doc-Postdoc).

Date Contact
Institutul Naţional de Boli Infecţioase
„Prof. Dr. Matei Balş"

Academia Europeană HIV/SIDA şi de
Boli Infecţioase, etaj 3

Str. Dr. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucureşti.


Sunteti aici: Despre Proiect » Documente utile

Documente utile

Metodologie decont transport-cazare conferinta

Metodologie decont transport-cazare conferinta 
Anexa I
Anexa II
Anexa III
Anexa IV
Anexa V
Anexa VI
Anexa VII
Anexa VIII
Anexa IX
Anexa X

Metodologie mobilitate

Metodologie mobilitate
Anexa I
Anexa II
Anexa III
Anexa IV
Anexa V

Metodologie decont transport-cazare mobilitate

Metodologie decont transport-cazare mobilitate 
Anexa I
Anexa II
Anexa III

 

Formular raport de activitate stiintifica lunar

model raport lunar DOC
model raport lunar POSTDOC

 

Formulare pentru raportarea materialelor stiintifice

Opis materiale stiintifice publicate
Opis materiale stiintifice prezentate

 

Flyer Proiect