Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
   Investeşte în oameni!
   Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
   Domeniul major de intervenţie 1.5: Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării
   Titlul proiectului: Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)
   Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/137390
   Beneficiar: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Cauta
News

Pagina 1 din 6  > >>


Stimaţi cercetători doctorali / postdoctorali,

Avem plăcerea să vă informăm că, în conformitate cu prevederile Actului adițional nr. 4/27.08.2015 la contractul de finantare al proiectului POSDRU/159/1.5/S/137390, a fost aprobată prelungirea cu 2 luni a perioadei de implementare a proiectului, perioadă pentru care rămân în vigoare condițiile prevăzute în contractul semnat de dumneavoastră.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc sa-și prelungească contractul de studii universitare de cercetare doctorală / postdoctorală sunteți așteptati în cel mai scurt timp la sediul de implementare al proiectului Doc-Postdoc.

Date Contact
Institutul Naţional de Boli Infecţioase
„Prof. Dr. Matei Balş"

Academia Europeană HIV/SIDA şi de
Boli Infecţioase, etaj 3

Str. Dr. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucureşti.


Sunteti aici: Despre Proiect » Comunicate » Comunicat de presa Iunie

Iunie 2014

 

COMUNICAT DE PRESĂ

În conformitate cu Metodologia de selecție a grupului țintă pentru acordarea burselor doctorale, Metodologia de selecție a grupului țintă pentru acordarea burselor postdoctorale în cadrul proiectului, precum şi cu Calendarul de desfăşurare a concursului de selecție a grupului țintă pentru acordarea burselor doctorale şi postdoctorale, se publică în anexele ataşate listele persoanelor care au fost selectate în calitate de grup ţintă în cadrul proiectului „Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învățământului superior românesc (Doc-Postdoc)", contract POSDRU/159/1.5/S/137390.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de 110 doctoranzi şi 40 cercetători postdoctorali. Din grupul tintă fac parte 85 doctoranzi şi 30 cercetători postdoctorali ai Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, dar şi doctoranzi şi cercetători postdoctorali din instituţiile partenere, 19 doctoranzi şi 10 cercetători postdoctorali ai Universităţii Politehnica din Bucureşti și 5 doctoranzi proveniți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureş.

Cei 149 de tineri doctoranzi şi cercetători postdoctorali vor primi bursă (1.800 lei /luna/doctorand, respectiv 3.700 lei/luna/cercetator postdoctoral) și sprijin pentru mobilități universitare în spatiul Uniunii Europene pe parcursul pregătirii în cadrul studiilor universitare de doctorat, respectiv studiilor postdoctorale de cercetare avansată. Bursele vor fi acordate pentru o perioada de 16 luni.

Proiectului „Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învățământului superior românesc (Doc-Postdoc)", contract POSDRU/159/1.5/S/137390 a demarat la 8 aprilie 2014 şi se va derula pe o perioadă de 18 luni, fiind implementat în parteneriat cu: Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureş.

Pentru mai multe informaţii privind proiectul intitulat „Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)” – POSDRU/159/1.5/S/137390, ne puteţi contacta la sediul de implementare al proiectului din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balş", Academia Europeană HIV/SIDA şi de Boli Infecțioase, etaj 3, Str. Dr. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucureşti sau la adresa de e-mail: proiect.docpostdoc@gmail.com

 

 

Manager Proiect

Prof. univ. dr. Daniela Ion